EASA DAY 2013



EASA România are plăcerea  de a vă invita la EASA DAY, un eveniment de promovare a rețelei EASA, acesta având loc în aceeași perioadă în toate țările din Europa participante, în cadrul căruia se poate experimenta atmosfera neconvențională a grupului de viitori arhitecți.

EASA Day va avea loc LUNI 25 FEBRUARIE 2013 în incinta Club A Café [str. Blănari, nr 14, sect. 3, Bucureşti], începând cu ora 17:00. Această seară va consta în vernisarea expoziției EASA, o prezentare informală a activității rețelei, proiecția filmului de prezentare a Bucureștiului și echipei cu ajutorul căruia am câștigat organizarea evenimentului INCM la București. Începând cu ora 19:00 vă propunem să continuăm activitatea la subsolul Clubului A, unde am pregătit jocuri, un concert, proiecții de filme realizate anii trecuți la EASA și alte surprize!